Ponta: Se vor convoca ședințe la CSM până se face cvorum sau până când se va autosesiza Senatul

Ponta: Se vor convoca ședințe la CSM până se face cvorum sau până când se va autosesiza Senatul
Publicat: 22/08/2012, 23:55
Actualizat: 28/09/2018, 08:54

Premierul Vicor Ponta a declarat, miercuri, că joi se va duce la ședința CSM în care speră că se va lua act de demisia Monei Pivniceru, iar dacă nu va fi cvorum, se vor convoca ședințe până când acesta va fi constituit sau până când Senatul constată că membrii CSM nu-și exercită atribuțiile.

„Mâine (joi-n.r.), la 9.00, o să merg acolo (la CSM-n.r.) și o să merg la CSM până ei fac cvorum. Sunt foarte încăpățânat”, a spus premierul la Antena 3.

El a subliniat că se vor convoca ședințe ale CSM pentru a se lua act de demisia Monei Pivniceru până când se va constitui cvorumul sau până când Senatul va constata că membrii CSM nu-și mai exercită atribuțiile.

„Sper totuși ca această noapte să fie un sfetnic bun”, a spus Ponta.

Premierul a precizat că Pivniceru rămâne în continuare propunerea sa pentru portofoliul Justiției, indiferent de un eventual alt punct de vedere al președintelui Băsescu.

„Voi continua să o propun pe doamna Mona Pivniceru ca ministru al Justiției, nu voi face nicio altã nominalizare (…). Domnul Băsescu și-a propus, a zis-o de o mie de ori: «Să n-ajungă cumva Ponta prim-ministru». E, uite c-a ajuns. La fel acum, cred că stă în garajul domniei sale devenit faimos și zice «Domne, să n-ajungă Mona Pivniceru ministru». O să ajungă ministrul Justiției, sunt convins de lucrul ăsta”, a spus premierul.

În opinia sa, președintele se teme de orice om pe care nu-l are la mână cu dosare sau care nu a reușit să-l compromită.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii trebuia să ia în discuție, miercuri, demisiile Monei Pivniceru din CSM și din magistratură, procedură în urma căreia aceasta va putea prelua Ministerul Justiției, unde, din 7 august, interimatul este asigurat de premierul Victor Ponta.

Premierul Victor Ponta, care a venit la CSM în calitate de membru de drept al Consiliului, el fiind ministru interimar al Justiției, a declarat că nu a fost întrunit cvorumul pentru a se lua act de demisia Monei Pivniceru, calificând situația ca fiind împotriva interesului justiției.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Analiza lui Traian Băsescu pentru prezidențiale. Ce s-ar întâmpla dacă Ciolacu și Ciucă ar fi...
BREAKING | Un politician AUR și iubita lui au murit într-un accident rutier cumplit
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Cine este Petru, românul ucis în Congo. Tânărul de 23 de ani urma să-și cumpere...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Reacţia unei eleve după ce a văzut ce i-a căzut la prima probă orală a...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Marina Almășan, adevărul din spatele despărțirii de Victor Socaciu: „Personajul care ne tulburase liniștea a...
Cele mai 'bunese' iubite de fotbaliști de la Euro 2024. Pe ce loc sunt româncele
Echipamente obligatorii pe toate mașinile din România. Ce pățesc șoferii care nu le au?
Putin adună provizii imense de hrană într-un buncăr high-tech, în eventualitatea unui război nuclear. Unde...
Cel mai SĂRAC președinte din lume! Are SALARIUL de doar...
A murit marele cântăreț. S-a mai stins o stea a muzicii. Va fi regretat de...
Vladimir Putin se pregătește să fugă. Semnele care prevestesc ce e mai rău
Ce a urmat după ce un client i-a aruncat cu cafea în față vânzătoarei. Fata...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Cosmin din Casa Iubirii a fost descalificat! Vestea care i-a lăsat pe concurenți cu gura...
Imagini de colecție cu Ana-Maria Barnoschi de la cununia civilă!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă...
Calea Lactee ar fi intrat în coliziune cu ceva uriaș chiar în timpul existenței Pământului
×